3 exerciții simple pentru prevenirea și ameliorarea durerilor de spate!


Salut!

Astăzi v-am pregătit un video în care să exemplific 3 exerciții pe care le consider indispensabile oricărei persoane cu un stil de viață activ ce își dorește să prevină sau să trateze durerile de spate.

Când vine vorba de antrenarea musculaturii abdominale, majoritatea persoanelor antrenează secțiunea mediană a corpului folosind exerciții izotonice, de flexie sau extensie a trunchiului. Deși acest lucru nu este neapărat greșit în esență, antrenarea „core-ului” trebuie să se bazeze în special pe exerciții de stimulare a musculaturii în tensiune, de izometrie.

Numeroși autori recenți specializați în domeniul antrenamentului funcțional, al kinetoterapiei și anatomiei funcționale au demonstrat că rolul principal al musculaturii intrinseci ai pereților abdominali este acela de a funcționa ca un „centru de stabilitate” al corpului.

Fără o bună stabilitate la acest nivel vor fi afectate lanțurile de mișcare de la nivelul extremităților superioare și inferioare, lucru care se traduce printr-o eficiență diminuată a efectuării mișcărilor atât la nivelul brațelor cât și membrelor inferioare.

Iar un dezechilibru în ceea ce privește transmiterea și exercitarea forțelor de mișcare în segmentele periferice ale corpului se va răsfrânge ca și consecință prin apariția timpurie sau latentă a durerilor și degenerării stucturilor de la nivelul regiunii lombare.

Cele 3 exerciții pe care vi le-am ilustrat astăzi au rolul de a stimula lanțurile musculare ale zonei de mijloc a corpului prin creșterea tensiunii în musculatura acestei regiuni. Astfel, musculatura core-ului va fi obișnuită să se opună la foțele de flexie, extensie și rotație ce apar în timpul realizării marei majorități a exercițiilor.

Scopul acestui gen de antrenament este crearea unei punți de legătură STABILĂ între segmentele corpului, lucru care va conduce inevitabil la prevenirea și ameliorarea durerilor resimțite la nivelul spatelui!

Live Alpha!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s